Românii nu-şi uită tradiţiile! I-au sunat pe toţi Mihaii şi Gabrielii pe care îi ştiu, să le ceară bani
E o zi specială pentru mulţi români! Foarte mulţi şi-au sunat prietenii pe care îi cheamă Mihai, Mihaela, Gabi etc, să le ceară nişte bani, pe motiv că “la tăţi ni-i greu şi când o fi mai rău să ne fie aşa de bine”.
Marian Coltea, un român mediu, a sunat azi toţi Mihaii şi Gavrilii din agenda telefonului, inclusiv o fostă profesoară de franceză, căreia i-a cerut să-i împrumute măcar 200 de lei, spunându-i că are o urgenţă. Acesta a mers până acolo încât l-a sunat inclusiv pe un Mihai cunoscut la un botez: “N-am vorbit aproape deloc cu el, dar l-am rugat să-mi dea 500 de lei, că vreau să-mi iau un concediu la schi. N-a vrut să-mi dea, a fost bulangiu”, spune Marian.
Alt român, numit Jean, s-a axat pe Mihaii şi Gabii plecaţi din ţară. “Alo, hai, mă, Gabone, că sunt în faţă la Western Union! Hai, să trăieşti, bagă-mi măcar 50 de Euro şi suport eu comisionul. Şi când vii te ajut să tai porcul”, îi spunea azi Jean amicului său Gabi, plecat de 8 ani în Italia.
Jean a mai declarat că “Ce nu ştie Gabi e că eu i-am tăiat deja porcul şi am băut banii, dar până vine el mă împrumut de la un alt prieten Mihăiţă, care e plecat în Spania, şi cumpăr alt porc şi uite-aşa ne descurcăm, vai de noi, suntem săraci, nu ne-ajută statul cu nimic!”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.