Românii, rugați să nu mai hrănească polițiștii bulgari de pe marginea drumului

Scris de Vasile
@
19 iulie 2021 18:00
Românii, rugați să nu mai hrănească polițiștii bulgari de pe marginea drumului

Mii de români sunt, chiar în acest moment, în drum spre Thasos şi Halkidiki – însă puţini se gândesc la mediul înconjurător în timp ce se află pe traseu. Atât autorităţile române, cât şi cele bulgare şi elene i-au atenţionat recent pe turişti să nu mai hrănească poliţiştii bulgari, care au început să coboare tot mai des din pădure şi fac giumbuşlucuri pe la geamurile maşinilor pentru un sandviş sau o bancnotă de 10 euro.

„Poliţistul bulgar a început să se obişnuiască cu turiştii şi să îi vadă ca pe o sursă de hrană, ceea ce nu e un lucru tocmai bun. El e, totuşi, o fiară sălbatică, locul său nu e în parcări, intersecţii sau pe sub poduri. Când vedeţi un poliţist, vă rog, nu ieşiţi din maşină să faceţi selfie-uri cu el şi nu-i daţi pâine sau fructe, pentru că următoarea întâlnire cu el ar putea să nu fie aşa amuzantă. Mai bine vedeţi-vă de drum, sau claxonaţi-l, ca să se sperie şi să se întoarcă în codru”, explică Vasil Borkov, ministrul bulgar al Mediului.

„Sigur, mormăie şi e simpatic, dar e un poliţist de 400 kg, nu o jucărie de pluş. Eu ştiu asta, dar alţii… Am văzut oameni care îşi lăsau copiii să pună mâna pe poliţistul bulgar în timp ce îi distrăgeau atenţia cu felii de salam ascunse în talonul maşinii. Nişte inconştienţi!”, spune Marcel Dobre, turist.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi