S-a descoperit Kaka Sutra, un vechi text indian cu peste 100 de poziţii de stat pe WC
Arheologii au făcut una dintre cele mai importante descoperiri din ultima sută de ani. Este vorba de un vechi text indian intitulat Kaka Sutra, care ne învață peste 100 de poziții de stat pe WC. Textul este cu atât mai valoros cu cât utilitatea lui este absolut indiscutabilă.
Din primele lecturi ale textului transpare ideea că poziția pe care stai pe WC este definitorie nu doar pentru succesul operațiunii de eliminare, ci și pentru modul în care îți va fi ziua. Asta pentru că poziția de pe WC influențează chakrele, care la rândul lor influențează viața unei persoane.
Chiar dacă unele poziții pot părea incomode, beneficiile lor în plan personal ar putea să merite efortul. De exemplu, e neplăcut să stai în cap pe WC când îți faci nevoile, dar dacă doar așa ai șanse să-ți iasă pariul sau să câștigi la păcănele în acea zi, aia e, stai în cap pe WC. Atenție, însă! Dacă la finalul operațiunii nu ridici colacul, chakrele te vor pedepsi și vei avea o zi groaznică.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 1 comentariu
Joburi Disponibile
Dar avem și varianta autohtonă numită Ștergeți Cutra !
A fost descoperită de arheologii români gravată pe un cocean fosilizat aparținând culturii Cucuteni – Coțofeni – de baltă, din Epoca de Bronz Timpurie.
Până acum savanții au reușit să identifice peste 100 de poziții de șters cu degetul (se crede că pentru cazurile de penurie strategică de coceni).
Cel mai interesant detaliu descoperit la siteul arheologic este un obiect contondent ce aduce a degetar în formă de ghiară. Se pare că era folosit de elite, care se știe că nu agreau activitățile în aer liber ce se soldau cu murdărirea unghiilor.
Așteptăm cu interes publicarea finală a acestei adevărate călătorii în timp a tehnicilor Ștergeți Cutra, care mai pot fi întâlnite și astăzi pe teritoriul folcloric românesc.
Semn al continuității unei spiritualități ancestrale izvorâtă din necesitățile coagulării sociale de curbură.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.