S-a lansat PorcAir, compania prin care trimiți porci vii rudelor din străinătate

Scris de TNR
@
16 decembrie 2020 02:06
S-a lansat PorcAir, compania prin care trimiți porci vii rudelor din străinătate

Te-ai săturat să te strecori cu porcul în bagajul de mână pe avion sau, mai rău, să-l trimiţi cu autocarul, ca pe un căpşunar de rând? Ei bine, anul acesta există metode mult mai eficiente de expediat un porc viu neamurilor din străinătate.

Un antreprenor român a lansat compania aeriană low-cost PorcAir, dedicată în totalitate pasagerilor porcini, care pot fi preluaţi de rudele înfometate imediat ce au ajuns la aeroportul de destinaţie.

„Cumperi biletul, îl scoţi la imprimantă, i-l legi porcului la gât şi adio! Nu mai e nevoie să-l însoţeşti, să-l ţii închis în paporniţă… Pe parcursul zborului, porcul va beneficia de o masă caldă, muzică relaxantă şi mai mult spaţiu să-şi întindă copitele decât ar fi avut la Ryan sau Wizz”, promite Istvan Durligă, patronul companiei aeriene de porci.

„Zborurile PorcAir spre principalele capitale occidentale au început deja. Le-am luat faţa rivalelor JumAir, Luftslana, Porkish Airlines, EtIgnat şi Cloudtaboş, care sunt încă în faza de pre-căptuşire cu paie a avioanelor”, adaugă antreprenorul român.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi