Sărăcie sau romantism? Un cuplu a cerut în Mamaia o ciorbă şi două linguri
Un cuplu din Mizil a fost văzut pe o terasă de fiţe din Mamaia mâncând din aceeaşi ciorbă cu două linguri. Gestul le-a adus lacrimi în ochi privitorilor, care şi-au adus aminte de toate momentele când sărăcia i-a împins şi pe ei la gesturi romantice.
„Pe măsură ce sorbeau din ciorbă cu lingurile, cei doi au muşcat şi din cele două capete ale unui ardei, până când buzele li s-au unit într-un sărut picant, înflăcărat. Ardeiul e 5 lei”, povesteşte, suspinând nostalgic, chelnerul care i-a servit pe cei doi porumbei.
„Au cerut ciorba jumătate de burtă şi jumătate cu perişoare, că doamnei nu-i place ciorba de burtă. N-am putut să mă abţin şi le-am pus şi un mic trandafir, la doar 15 lei”, a declarat Vali, şeful de sală.
După cina romantică, cei doi s-au înghesuit pe un şezlong până la apusul soarelui, iar el a umplut paharul de plastic de la beach-bar cu cea mai fină bere la PET adusă de acasă, de la Mizil. „Iubirea găseşte mereu o soluţie”, au oftat ceilalţi turişti de pe plajă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.