Sătenii din Bogata, impresionaţi de Snoop Dogg: Rulează sarmalele mai bine decât noi!
După cum a dezvăluit recent pe Instagram, îndrăgitul rapper american Snoop Dogg a făcut recent o vizită la Bogata, judeţul Mureş! Puţini ştiu însă adevăratul motiv al expediţiei sale: să se întreacă la rulat sarmale cu gospodinele din sat.
Potrivit săptămânalului “Bogata Herald”, oamenii locului au fost profund impresionaţi de viteza cu care Snoop înfăşura foile de varză. “Se vede că-i plac obiceiurile româneşti, are o dexteritate incredibilă la rulat sarmale, chiar dacă pe urmă se încurcă şi încearcă să le dea foc”, spune Olimpia Rîuleţ, bucătăreasă de 63 de ani.
“Nu ştiu unde a învăţat, dar răsuceşte sarmaua mai bine decât 90% dintre tinerele noastre! Şi pe ungurii din sat i-a lăsat mască după ce le-a făcut pe loc un kürtős impecabil”, confirmă primarul comunei. “Ne-a învăţat şi nişte cuvinte în limba lui: yo, nigga, this is good shit, maică! Suntem foarte recunoscători şi sperăm ca alţi muzicieni să-i calce pe urme şi să vină în vacanţă în Ardeal.”
Vizita lui Snoop la Bogata, spun sătenii, a fost întreruptă şi de un moment amuzant. “L-am întâmpinat cu pâine şi sare, cum se cuvine, dar dumnealui nu ştia exact cum se face. A luat pâinea, a făcut o liniuţă de sare pe ea şi a încercat s-o mănânce cu nasul”, râde un bogătean.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.