TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Sătul de miere, un român şi-a învăţat albinele să facă ciulama

Scris de Vasile
@
14 septembrie 2021 11:58
Sătul de miere, un român şi-a învăţat albinele să facă ciulama

Uneori te mai saturi de atâta dulce! Marcu Anton, un apicultor de 49 de ani din Lăcusteni, judeţul Ialomiţa, a luat o decizie grea: să-şi dezveţe albinele să mai producă miere.

Aplicând metode străvechi, cu blândeţe, dar şi cu fermitate, bărbatul a reuşit să dreseze insectele să renunţe la „spârcâzul ăla cleios din flori, lipicios şi plin de calorii goale” şi să facă o ciulama cinstită, ca la mama acasă.

„La iarnă, după o zi grea de muncă, ştiu de pe acum că n-o să-mi fie poftă de o lingură de miere, ci de un castron cu ciulama fierbinte”, îşi explică Marcu gestul. „Nici n-a fost greu să învăţ albinele să prepare ciulamaua. A trebuit doar să pun stupii lângă ferma de pui şi să le dau un sac de făină şi nişte morcovi.”

În prezent, Marcu încearcă să vândă ciulamaua, la borcan, în pieţele din Capitală. Dacă ciulamaua de albine are succes, apicultorul promite că va cumpăra şi câţiva stupi de bondari ungureşti, despre care se spune că fac un gulaş delicios.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi