Ședință record într-o corporație! Se dezbate de 3 zile ce băutură să se cumpere pentru teambuilding
Oficialii Guiness Book sunt cu ochii pe un posibil nou record mondial la şedinţe, într-o corporaţie din România. După 3 luni de memo-uri interne, a fost aleasă destinaţia de teambuilding, fiind identificat un loc care are şi tiroliană, dar şi lasertag. Şedinţele s-au înteţit, iar plecarea s-a amânat deja de 3 ori, pentru că încă n-au fost dezbătute toate detaliile. Problemele majore au început când s-a trecut la alegerea băuturii.
“Bugetul, destinaţia, astea au fost nişte detalii nesemnificative, le-am tranşat în câteva minute. Tensiunile au început când a trebuit să stabilim cine cu cine stă în cameră, de exemplu. Asta a însemnat o şedinţă extrem de tensionată, de 8 ore. La un moment dat am avut şi un divorţ. Dar asta n-a fost nimic. De 3 zile suntem într-o şedinţă continuă, pentru că trebuie să stabilim ce băutură luăm pentru teambuilding”, explică Mirela, corporatistă din Pipera.
“S-a votat de câteva ori, şi în acest moment suntem aprope de o decizie unanimă. Vom merge pe varianta cidru Old Mout, dar trebuie să vedem cum bugetăm. Luăm doar Kiwi&Lime, sau luăm 35% Passion Fruit&Apple, 30% Kiwi&Lime şi 35% Summer Berries? E posibil ca şedinţa să continue alte câteva zile. Eu personal aş merge pe Summer Berries, dar avem nişte colegi de la HR care insistă pe Kiwi&Lime. Au spus că la nevoie îşi fac plantaţie de kiwi în spatele sediului, sunt obsedaţi”, a mai declarat corporatista.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.