Sesiunea iunie 1954 a Bacalaureatului s-a încheiat oficial! Florin Piersic a terminat proba orală
După şase decenii şi trei generaţii de dascăli, sesiunea iunie 1954 a Bacalaureatului s-a încheiat oficial astăzi, când cunoscutul actor Florin Piersic a terminat cu succes probele orale.
“Bacul a fost floare la ureche”, a declarat actorul. “E drept, am avut noroc la subiecte. Când am început proba orală, în ‘54, am avut de comentat două versuri de Maiakovski şi un pasaj dintr-o nuvelă de Gorki. Erau atât de frumoase că mi-au adus aminte de copilărie, şi am început să le povestesc profesorilor cum mă suiam în pomi să prind mierla în satul bunicilor… Pe urmă am crescut, am început să joc în filme, profesorii care mă ascultau s-au schimbat şi ei, le depănam toate năzdrăvăniile de pe platou, ştiţi voi, când lucram cu Gopo la ‘Harap Alb’ şi aşa mai departe.”
“Mai complicat a fost la proba de limbi străine”, recunoaşte Piersic. “Nu de alta, dar a venit Revoluţia în mijlocul ei şi a trebuit să o luăm de la capăt. Când am intrat în sală erau anii şaptezeci, ştiam rusă la perfecţie, dar spre sfârşitul probei se cerea deja engleza la Bac.”
„Din fericire”, spun nepoţii profesorilor care l-au examinat, „Florin şi-a pregătit bine materia, nefiind nevoie să repete nicio probă. Ar fi avut probleme altfel, sesiunea de toamnă din 1954 a trecut demult!”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.