Sincere felicitări fotografilor Click!
Oana Roman apare în tabloide dintr-un singur motiv: e fiica celui mai celebru purtător de pulover din România, Petre Roman. Dacă se face abstracţie de tat’su, nimeni n-ar ştii cine e Oana Roman şi cu ce se ocupă individa. Dar cum ea apare constant în tabloide, e loc din cînd în cînd şi de surprize.
Cum ar fi, de exemplu, faptul că, deşi nu e deloc genul de persoană care să sfideze gravitaţia, Oana Roman e director de imagine la o companie care se ocupă cu transportul aerian, Blue Air. Ştiu, aici s-ar impune nişte glume şantieriste, dar nu e frumos să ne luăm de cum arată fata.
Cu atît mai mult cu cît nu ăsta e motivul pentru care ea atrage acum atenţia specimenelor de la tabloide. Şi mai ales pentru că Oana are prostul obicei de a face singură mişto de ea. Gestul pentru care ea şi-a găsit acum loc în tabloid e cu totul altul: faptul că a imitat-o pe Moni Columbeanu şi şi-a tras şofer sexy. Frumos din partea ei, nu zic nu. Dar nu pot să nu recunosc că fără talentul fotografilor Click! noi n-am fi aflat niciodată de gestul Oanei Roman. Sau poate am fi aflat, dar n-am fi avut dovezi. Ca s-o prinzi pe Oana Roman întreagă într-un cadru e deja o mare performanţă. Cînd însă în cadru intră atît Oana, cît şi noul ei şofer, vorbim deja de o poză care merită premiul Pulitzer. Într-adevăr, maşina Oanei nu a mai avut loc în imagine, dar ăsta e deja un detaliu nesemnificativ. Numai un inconştient poate să pretindă aşa ceva.
Pentru performanţa asta, mă înclin în faţa fotografilor Click!.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.