Sinistrat în Bucureşti. A căzut un copac în faţa uşii blocului şi nu mai poate ajunge la cârciumă!

Scris de Ionut
@
14 noiembrie 2016 20:12
Sinistrat în Bucureşti. A căzut un copac în faţa uşii blocului şi nu mai poate ajunge la cârciumă!

Un român din Berceni trăieşte o dramă. Vijelia care a lovit Capitala zilele acestea a doborât un copac fix în uşa blocului şi indiferenţa autorităţilor face ca tânărul Mihai B să nu mai poată ieşi din bloc. Acesta bănuieşte o mână criminală și și-a chemat avocatul să-l ajute.

”Clientul meu Mihai B nu exclude ca chiar nevasta lui să fi tăiat copacul, sau ar fi plătit pe cineva să-l doboare, ca să-l împiedice să ajungă la o importantă întâlnire politică dintr-un select club din București, cu alte cuvinte să se facă matol cu alți drojdieri, într-o bombă sordidă”, a explicat avocatul acestuia.

Mai mulți cetățeni, în mare majoritate bețivi, intervin în acest moment pentru descarcerarea lui Mihai B, însă fiind idioți, încearcă să taie crengile cu bormașinile, și se scuză că alte scule nu au. Alți bețivi încearcă să-i dea lui Mihai B băutură într-o găleată, coborâtă de la un etaj superior, în timp ce alții au intrat într-un balcon vecin și încearcă să discute cu el despre alegerile din Moldova, deci sunt și ei complet idioți.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi