Șoc! Soțul Andei Adam a aflat din certificatul de căsătorie vârsta reală a cântăreței: 74 de ani
Soțul Andei Adam, cunoscut publicului și ca bărbatul cu care s-a măritat Anda Adam, a intrat în stare de șoc, la starea civilă, imediat după ce a spus „da” în fața primarului. Acesta a observat, din greșeală, în certificatul de căsătorie, anul în care s-a născut Anda Adam, adică 1941 și, după mai bine de 30 de minute, timp în care a făcut numeroase calcule pe spatele certificatului, a leșinat când și-a dat seama că viitoarea lui consoartă l-a mințit în față.
„Nu-mi vine să cred că m-am lăsat păcălit în halul ăsta. Ea mi-a zis că are 24 de ani și am crezut-o pe cuvânt, pentru că așa sunt eu, naiv. Acum, să aflu că a prins în viață al doilea război mondial, prima aterizare pe lună sau că e născută la doar 30 de ani după Loredana Groza e un șoc prea puternic. Voi intenta divorț și voi cere daune morale”, a declarat cel care ar fi trebuit să devină domnul Adam.
Cântăreața încearcă să se scuze, spunând că a pierdut șirul anilor. „Am uitat câți ani am și am greșit cu câteva decenii, probabil din cauza vârstei. Dacă el vrea să divorțeze tocmai acum când mi-am angajat un îmbălsămător personal care mă va face să arăt de 18 ani, e pierderea lui”, a declarat venerabila artistă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.