Şofer RATB, înjurat vehement de un pensionar căruia a refuzat să-i cedeze locul în autobuz
V-aţi întrebat vreodată de ce şoferii din autobuzele RATB sunt despărţiţi de călători printr-un geam blindat? De-a lungul timpului, transmite conducerea regiei, foarte mulţi şoferi şi vatmani au fost constrânşi de “tot felul de pensionari morocănoşi” să le cedeze locul în autobuz, punând în pericol viaţa tuturor pasagerilor.
Chiar şi în spatele geamului, şoferii RATB nu sunt feriţi de înjurăturile şi bombănelile cetăţenilor în vârstă, care nu pot tolera faptul că o persoană mai tânără stă pe scaun.
“Eram pe punctul de a-mi termina tura”, spune Decebal Popescu, şofer pe linia de autobuz 133. “Pe la Timpuri Noi s-a urcat un domn în vârstă. Părea liniştit. A scanat autobuzul după locuri, dar s-a lămurit repede că toate sunt ocupate de alţi pensionari. Atunci a pus ochii pe scaunul meu. A început să bată cu bastonul în geam, să se plângă de reumatism şi să mă spurce în toate felurile. Că de ce nu-l las să stea jos, că n-am pic de respect, că vine de la biserică şi îl dor şalele… Câte înjurături de pe vremea lui Gheorghiu-Dej n-am auzit în seara aia!”
Şoferul a încercat, fără succes, să-i explice bătrânului agresiv că nu stă pe scaun de plăcere, ci fiindcă trebuie să conducă vehiculul. “Dacă nu era geamul ăsta, fie îmi luam un baston peste ochi, fie îi cedam locul pe scaun şi ne făceam cu toţii rugăciunile.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.