Stand up-ul e cea mai ușoară meserie din lume, că până și polițiștii îl pot face

@
28 martie 2024 13:33
Stand up-ul e cea mai ușoară meserie din lume, că până și polițiștii îl pot face

Cunoscutul scriitor Marian Godină continuă să spargă cu pulanul minții barierele cunoașterii și să arate că atunci când ești ambițios, nimic nu este imposibil. Recentul său turneu prin țară a arătat că cea mai ușoară meserie din lume este cea de stand-up comedian, că aia până și un polițist o poate face.

„Ca să am acest fizic de raket care se bate în față la Scotch Club cu Tolea Ciumac, sau care e coleg la sala de forță a poliției Brașov cu Serghei Gorbunov, a trebuit să muncesc vreo 10 ani. Ca să fac stand-up a fost simplu, m-am împrietenit cu Micutzu, căruia-i zic Ion Rogan al României, și i-am zis niște poante de-alea care circulă pe whatsapp. El mi-a recomandat să le zic foarte prost, dar în mod ironic, ca și cum aș ști că-s obosite dar o fac la sanchi și, iată, în două săptămâni am devenit stand-upist”, spune Marian.

Scriitorul spune că se adresează unei generații tinere, care nu e neapărat oligofrenă, dar nu a auzit de Virgil Vochină. „Umorul de polițai e mereu fresh, secretul e să faci ca băieții ăștia. Pretinzi că n-a existat un Horațiu Mălăele sau Birlic înaintea noastră care să imite glume de moși din Urzica și să le vândă ca noi și că tu ai descoperit că oamenii răi sunt nașpa, și-ai picat la mijloc, într-un pocinog, știi ce zic?”, explică Marian.

Bilete la showul de umor al lui Marian Godină se pot cumpăra de aici, apăsând pe acest link, ca să nu mai fie nevoit el să mai pună link-ul în comentarii peste o zi jumătate, când se prinde de poantă.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi