Străin cu hainele rupte, salvat de Salvamont de la marginea pantei abrupte
Încă o misiune încheiată cu succes! O brigadă Salvamont din Munţii Folcăului a fost chemată de urgenţă să salveze un străin cu hainele rupte, rătăcit la marginea pantei abrupte.
După o operaţiune care a durat mai bine de patru ore, străinul a fost recuperat şi se află în afara oricărui pericol, la un han din apropiere.
Bănuit că s-a dus la râpă ca să moară, străinul a adus asigurări că ieşise doar la o plimbare. „Sigur, m-am întrebat dacă apa este adâncă, să mă înec azi cu jale cu tot, dar nu voiam decât să mă bucur de peisaj. La un moment dat, cu mintea la prieteni, iubită, vară fierbinte, pădure cu muguri pe ram, casă cu mama la geam, m-au furat gândurile şi n-am mai găsit marcajul”, explică străinul, sorbind dintr-o cană cu vin.
„A fost groaznic. Am plâns, şi nimeni nu mai auzea. Înainte să merg nu aveam unde, înapoi să mă întorc n-avea rost. Norocul meu că mai aveam baterie de telefon”, a adăugat străinul, ridicându-se agale şi mulţumindu-le politicos atât salvamontiştilor, pentru reacţia promptă, cât şi cabanierului, pentru vinul măriei sale.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.