SUA își dezvăluie arsenalul nuclear și îl îndeamnă pe Nuțu Cămătaru să facă la fel
Gest neobișnuit făcut de Statele Unite. Pentru a reduce amenințarea nucleară globală, americanii și-au dezvăluit complet ce arsenal nuclear dețin, după care l-au rugat frumos pe Nuțu Cămătaru să publice și el câte focoase nucleare deține.
Până în prezent, Nuțu Cămătaru a păstrat o politică de ambiguitate deliberată, refuzând să declare dacă are sau nu arme nucleare, însă cel mai probabil el deține până la 80 de focoase, pe care le poate lansa în mai multe moduri.
În primul rând, este vorba de tigrii atomici, pe care Nuțu i-a dresat să ducă în spate o bombă atomică. În al doilea rând, Nuțu a demonstrat în mai multe rânduri că poate pur și simplu să lase racheta nucleară în fața casei datornicului și să-i dea un SMS cu textul ”plătește sau te arunc în aer”.
Până acum Nuțu Cămătaru a refuzat să răspundă apelului Statelor Unite, deci probabil așteaptă ca India și Pakistanul să dezvăluie înainte numărul focoaselor, să zică și el mai puține, ca să nu facă țările de râs. ”Domnul Nuțu a fost mereu un diplomat. De aceea și umblă cu un diplomat plin cu euro la el”, spune Decebal Popescu, expert în energie nucleară.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.