TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Submarin cu 2 tone de cocaină, descoperit în cada lui Florin Salam

Scris de Vasile
@
26 noiembrie 2019 15:06
Submarin cu 2 tone de cocaină, descoperit în cada lui Florin Salam

„Narcosubmarinele” traficanţilor columbieni aleg rute din ce în ce mai ocolite pentru a fenta autorităţile! Chiar astăzi, un submarin încărcat cu 2000 kilograme de cocaină a fost capturat în nord-vestul căzii de baie a lui Florin Salam, transmit angajaţii Pazei de Coastă.

Potrivit unor surse, submarinul venea din Columbia, a intrat pe Dunăre pe la Sulina, iar ulterior a urcat prin reţeaua de canalizare bucureşteană până în cada manelistului, unde a pătruns printr-un sifon.

Florin Salam jură că submarinul nu îi era destinat, ci ar fi ajuns în baia lui din greşeală, sau în urma unei înscenări din partea unui interpret rival.

„La mine în cadă? Cel mult câte o raţă de cauciuc din America de Sud, 100-200 de grame de cox încape într-una d-aia”, s-a apărat muzicianul.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi