TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Ţiriac, sfat pentru români: Dacă n-aveţi hârtie igienică, ştergeţi-vă cu dolari

Scris de Vasile
@
24 martie 2020 13:26
Ţiriac, sfat pentru români: Dacă n-aveţi hârtie igienică, ştergeţi-vă cu dolari

Înţeleptul Ion Ţiriac are mereu un sfat util pentru compatrioţi! Astăzi, fostul tenismen s-a adresat românilor care suferă din cauza crizei de hârtie igienică, vânzându-le un pont util. Potrivit lui Ţiriac, oricine n-are hârtie igienică se poate şterge cu dolari, care sunt aproape la fel de fini.

„Mi se întâmplă şi mie să rămân fără banala hârtie igienică din piele de elefant, că mai întârzie elicopterul care o aduce din Kenya. Sigur ştiţi şi voi cum e”, a declarat Ţiriac. „Pentru momente din astea, am învăţat o şmecherie: te duci în camera cu bani, iei un snop de dolari şi îţi faci treaba cu ei.”

„Aveţi grijă, totuşi, să nu folosiţi prea mulţi dolari şi în niciun caz hârtii mici, de 1 sau de 5, că se dizolvă greu în apă. Eu mi-am înfundat aşa vreo 8 WC-uri şi e al naibii de greu să găseşti un instalator care ştie să lucreze în aur de 24 de karate”, avertizează magnatul.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi