Țiriac va fi repatriat cu Tarom din Bahamas după ce și-a anulat singur zborul privat

Scris de Ionut
@
7 septembrie 2022 21:35
Țiriac va fi repatriat cu Tarom din Bahamas după ce și-a anulat singur zborul privat

De ce să zboare pe bani, când poate să zboare gratis? Compania Tarom a trimis o aeronavă Boeing 737 să-l preia pe Ion Țiriac din Bahamas, exact cum a făcut cu pasagerii Blue Air abandonați în străinătate de compania falimentară. După ce zgârcitul miliardar a văzut că pasagerii Blue Air sunt repatriați gratuit, Țiriac și-a anulat propriul zbor cu avionul său privat, după care a cerut ajutorul statului.

”Eu, ca patron, am anunțat pilotul că anulez zborul, după care pilotul a anunțat pasagerii, adică pe mine, că s-a anulat zborul. Am rămas stupefiat, am protestat, dar nu mai aveam ce să fac, așa că l-am sunat pe directorul Tarom, care mi-e prieten, să-mi trimită și mie o aeronavă, să nu mă lase vai de capul meu prin străinătățuri, singur și abandonat de autorități, care ar trebui să mă protejeze”, spune Țiriac.

Țiriac a cerut să fie repatriat în condiții similare cu cele din avionul privat cu care ar fi călătorit în mod normal, adică la clasa întâi, să i se dea șampanie în timpul zborului, o gustare cu niște caviar, cotlet de beluga, cârnați cu schinduf, rață presată și confit de curmale, cum i se servește la bordul propriilor avioane.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi