Tradiții de Paști acasă la Darius Vâlcov: ”La noi în familie, ouăle nu se vopsesc, ele se pictează”

Scris de Calin
@
12 aprilie 2015 13:07
Tradiții de Paști acasă la Darius Vâlcov: ”La noi în familie, ouăle nu se vopsesc, ele se pictează”

Chiar dacă Darius Vâlcov se află în arest, în familia sa tradițiile de Paști sunt respectate cu sfințenie. De acest lucru se ocupă soția lui Darius Vâlcov, Lavinia Șandru, care a deprins de la soțul său o adevărată obsesie pentru pictură, indiferent de evenimentul sărbătorit.

”De Paști, cel mai important este ca ouăle să nu fie vopsite într-o culoare uniformă, ci pictate cu reproduceri după tablouri celebre”, explică Lavinia Șandru. ”Reproduceri pentru că, din păcate, Renoir, Tonitza sau Grigorescu n-au pictat pe ouă, ci pe pânză. Evident, dacă ar fi pictat și pe ouă, Darius ar fu cumpărat acele ouă.”
 
Din păcate, arestarea soțului i-a stricat Laviniei Șandru o importantă parte a ritualului de Paști. ”An de an, în joia mare mergeam la miezul nopții în cimitir împreună cu Darius și dezgropam niște bani, cu care a doua zi făceam cumpărăturile pentru masa de Paști: caviar, homar, chestiile tradiționale. Anul ăsta nu s-a putut, așa că vom avea pe masă drob, friptură de miel și cozonac, ca amărăștenii”, s-a plâns Lavinia Șandru.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi