Tradiţii! La românii cu datorii nu vine în noaptea asta Moş Nicolae, ci Nicu Gheată
Românii cu datorii la cămătari au încă un motiv să se teamă! Potrivit unei străvechi tradiţii, în noaptea dintre 5 şi 6 decembrie, în timp ce copiii cuminţi sunt vizitaţi de Moş Nicolae, pe la uşile datornicilor vine temutul interlop Nicu Gheată.
Conform legendei, Nicu Gheată le confiscă nu doar încălţările, ci şi mănuşile, uneori cu degete cu tot, celor care n-au fost cuminţi şi nu au achitat la timp, spune folcloristul Gigişor Durleanu de la Institutul pentru Tradiţii „Costache Smithsoneanu” din Puchenii Moşneni.
„Unii spun că Nicu Gheată nu există, că e doar o invenţie a cămătarilor să îi bage pe datornici în sperieţi, dar alţii jură că au văzut cu ochii lor minunata sanie trasă de lei a lui Nicu Gheată brăzdând cerul întunecat, şi pe moş Nicu înăuntru, proferând ameninţări”, adaugă specialistul puchenean-moşnenean.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.