Tragedie. Unui român i-a lovit fulgerul contorul şi are de plătit 3 miliarde la ENEL
Fulgerele de aseară l-au ars crunt la buzunar pe un cetățean ghinionist din cartierul bucureștean Militari. Pentru că în cartier nu există copaci în care să se poată descărca fulgerele, unul dintre acestea a lovit contorul cetățeanului ghinionist, iar rezultatul e dramatic: acum are de plătit 3 miliarde de lei la ENEL.
În urma fulgerării, contorul s-a învârtit cu o viteză apropiată de cea a luminii mai bine de cinci minute. Deși cetățeanul insistă să i se refacă factura, pentru că nu i se pare normal ca pe factura lui să apară un consum mai mare decât tot restul populației din România la un loc, cei de la ENEL spun că n-au cum să facă asta.
„Contorul e sfânt pentru noi, cât arată, atât facturăm“, spune reprezentantul ENEL. „Și nici nu e vina noastră că fulgerul a lovit contorul cetățeanului din Militari. Nu, e vina lui, c-avea niște magneți gigantici la contor și probabil aceștia au atras fulgerul. La câți ani probabil ne-a fentat la consum cu magneții pe contor, fulgerul se poate spune că a adus o simplă regularizare.“
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.