Un angajat de la Jurnalul Naţional a găsit un salariu într-o pâine

@
28 martie 2013 15:21
Un angajat de la Jurnalul Naţional a găsit un salariu într-o pâine

Ilie G., unul din reporterii cotidianului “Jurnalul Naţional” a făcut azi dimineaţă o descoperire remarcabilă, care schimbă aproape tot ce ştiam despre pâine. Venit la muncă doar cu o franzelă în geantă, acesta a descoperit, când încerca să rupă un coltuc din ea, un salariu întreg înăuntru.

“A fost o minune dumnezeiască. Asta e mai tare decât atunci când colegei mele de la departamentul social i s-a arătat chipul contabilei în cutia de margarina”, a declarat Ilie G. la puţin timp după fericitul eveniment. Colegii săi au fost la fel de miraţi neştiind dacă să-l privească cu invidie sau cu bucurie pe norocosul descoperitor al salariului.

De partea celalată, directorul publicaţiei, Marius Tucă, a negat complet orice fel de zvonuri. “Mă mir că în secolul XXI lumea mai crede în poveşti băbeşti. Vârcolacii, moroii şi salariile sunt nişte mituri care ţin de etnogeneza noastră, frumoase şi poetice, ce-i drept, dar fără legătură cu realitatea imediată”, a spus Tucă. Acesta a cerut ca oamenii să nu mai propage astfel de informaţii false pentru că angajţii „Jurnalul” s-ar putea trezi cu „zeci de cereri de restituire a împrumuturilor de la prieteni, cunoştinţe sau rude”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi