Un bărbat are în aceeaşi zi serbarea copilului, petrecerea firmei şi examenul de prostată
Atunci când Dumnezeu îţi dă, îţi dă cu nemiluita! Decebal Popescu, un bărbat de 42 de ani din Capitală, se numără în prezent printre cei mai nefericiţi oameni din lume.
Printre lacrimi, acesta le-a povestit reporterilor că are de mers în aceeaşi zi şi la serbarea de la grădiniţă a copilului, şi la examenul de prostată, şi la petrecerea firmei – o veritabilă triadă a morţii din care puţini oameni scapă fără sindrom post-traumatic.
„Dragă, ţi-am povestit care e situaţia, lasă-mă să-mi fac curaj”, i-a mormăit acesta soţiei, care l-a înţeles şi i-a permis să-şi toarne, la micul dejun, jumătate de sticlă de vodcă în cafea.
„Nu putem decât să ne imaginăm ce e în sufletul lui Decebal”, spune un prieten. „Mai întâi trebuie să aplaude la 30 de poezii de Elena Farago recitate prost, apoi să râdă o seară întreagă la glumele şefului în timp ce bea bere caldă. Iar între cele două sesiuni de tortură, un străin cu mănuşi de cauciuc o să-i bage mâna în fund până la cot.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.