Un caracalean și-a pus panouri solare la subsol, ca să aibă lumină în boxă

Scris de Luchian
@
3 iulie 2024 14:30
Un caracalean și-a pus panouri solare la subsol, ca să aibă lumină în boxă

În încercarea de a fi cât mai mult în pas cu vremurile, dar și pentru a reduce factura la curent, un caracalean a găsit o soluție pe cât de ingenioasă, pe atât de ineficientă: și-a montat panouri solare la subsolul blocului unde locuiește, ca să aibă lumină în boxă.

„Le-am terminat aseară de montat, dar momentan nu funcționează. Mi-a zis un vecin că trebuie să fie cu fața spre soare, și, după ce am căutat pe internet ce e ăla soare, le-am întors, dar tot nu merg. După ce m-am chinuit patru ore să le car pe scări până la etajul minus 2, era și întuneric, acum văd că nu merg. Cred că le fac retur”, se plânge bărbatul.

Aceasta nu este singura problemă a bărbatului. „Săptămâna trecută mi-am montat o elice eoliană pe balcon, să fac curent, dar cică merge doar pe bază de vânturi. Am mâncat fasole zile-ntregi, dar tot degeaba, nu am reușit să o mișc. Energia regenerabilă chiar nu e de viitor”, spune acesta.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi