TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Un corporatist crede că l-a înţepat musca ţeţe pentru că adoarme la toate şedinţele

@
2 august 2016 11:53
Un corporatist crede că l-a înţepat musca ţeţe pentru că adoarme la toate şedinţele

Unii spun că e o superputere, alţii că e un dar divin, dar Robert E, corporatist din Pipera, e disperat că adoarme la absolut toate şedinţele. Din această cauză a ratat şi câteva promovări, iar colegii profită de el. Când e vreun proiect mai dificil şi mai prost recompensat, ei zic: “Cine îl vrea, să adoarmă acum” şi invariabil el îl primeşte.

Pentru că ştie că o să adoarmă, când vine la şedinţe corporatistul nu se mai aşează pe scaun, ci direct pe jos, pe mochetă, să nu se lovească. Corporatistul susţine că în momentul în care un coleg dă drumul la powerpoint, el simte o înţepătură în ceafă şi adoarme.

“Dacă văd mai mult de 3 colegi în acelaşi lor, creierul meu interpretează asta ca o şedinţă şi adoarme. Am păţit-o inclusiv când am ieşit în oraş la o terasă, să ne uităm la meci. Am dormit o repriză întreagă”, explică Jon Ivaşcu, corporatistul care adoarme la şedinţe.

Corporatistul crede că a fost înţepat de o muscă ţeţe şi că are boala somnului, însă colegii spun că li se întâmplă uneori şi lor, pentru că de multe ori şedinţele chiar sunt plicticoase, aşa că l-au sfătuit să nu-şi mai pună diagnostic singur, spunându-i că cel mai sănătos e să întrebe un medic.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi