Un elev care a luat 10 la BAC a depus contestaţie, că ar vrea totuşi să rămână în ţară
Gest neașteptat al lui Robert Grigore, unul dintre tinerii străluciți care au luat un 10 curat la BAC! Acesta a depus contestație, motivând că își dorește „un 7-8, acolo” ca să nu se simtă prost că rămâne în țară alături de cei dragi.
„Știu că sună ciudat, dar mi-aș dori să rămân în România. Sunt prea legat de familie, de prietenii mei de aici. În plus, am avut noroc de o moștenire bunicică, nu trebuie să-mi fac atâtea griji pentru viitor”, mărturisește băiatul. „Nu știu cum am reușit să iau 10 la BAC, dar sper să țină cont de contestația mea înainte să pună ochii pe mine universitățile din străinătate.”
„A fost un elev extraordinar și cred că a meritat nota 10, dar dacă el chiar nu vrea să plece în Anglia sau SUA, sigur putem rezolva cumva cu Inspectoratul. Eventual să-i cedeze diploma de BAC lui fi-miu”, spune Decebal Popescu, directorul Colegiului „Sergiu Cantacuzino” din Tecuci.
Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.