TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Un pixel a ameninţat cu acte teroriste după ce a fost dat afară dintr-o fotografie

Scris de Stefan
@
18 septembrie 2011 13:53
Un pixel a ameninţat cu acte teroriste după ce a fost dat afară dintr-o fotografie

Pixelul rebel – autointitulat Jihadobe – susţine că a fost dat afară pe nedrept printr-o mârşavă procedură Photoshop, doar fiindcă e negru. „Fotografia arăta excelent, avea o pată de culoare care-i conferea personalitate. Eu jucam un rol-cheie în efectul dramatic. Acum, fără mine, pozei respective parcă îi lipseşte ceva”, a declarat proaspătul şomer.

Până în prezent, pixelul a depus memorii la mai mult de 12 megapixeli, însă nu a primit niciun răspuns. „Acum, că toţi au ajuns mari, nu se mai uită la amărăşteni, nu mai vor să ştie de unde au pornit”, a remarcat, plin de amărăciune, pixelul.

Rămas pe drumuri, a încercat să-şi găsească un loc în alte fotografii, dar deocamdată fără rezultat. „Unde să mă mai duc? Să emigrez într-un peisaj anost cu un kitsch de răsărit? Sau să mă prostituez într-o poză de pițipoancă, să-mi fie ruşine să mai apar pe Facebook?!”

Bolnav şi subţiat de supărare, pixelul rebel a cerut azil într-o ilustrată din Afganistan. De aici plănuieşte să comită acte teroriste care să paralizeze activitatea Photoshop în particular şi cea a Adobe în general. „O să vă bombardez informatic până n-o să rămână din voi bit pe bit”, a ameninţat pixelul.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi