Un programator își ține laptopul la congelator, ca să fie răcoritor când lucrează pe el
Căldura ne-a luat multora minţile, dar pe unii îi stimulează să gândească creativ! E cazul lui Dănuţ Vlăduţeanu, un tânăr IT-ist din Capitală care a găsit zeci de soluţii interesante pentru a se răcori în timp ce lucrează.
„În fiecare noapte bag laptopul la congelator, iar dimineaţa, indiferent că merg la birou sau lucrez dintr-o cafenea, ştiu că boncăn cu degetele în ceva rece, proaspăt. Şi am un pretext să iau o pauză din când în când, să mai pun laptopul la gheaţă câteva minute.”
„Când mi-am asamblat PC-ul de acasă i-am comandat o carcasă XXL, să pot să mă bag şi eu în ea. Aşa profit şi eu de toate coolerele alea ultraperformante. Dacă stau între sursă şi placa video, se face un curent plăcut, de la care nu te doare capul ca de la aerul condiţionat”, povesteşte Dănuţ o altă metodă de combătut canicula.
„Asta înseamnă un programator bun – gândeşte la rece! Personal, mi-e cam teamă să bag electronicele la frigider, prefer să mănânc eu o îngheţată cinstită”, a comentat un prieten al lui Dănuţ. „În orice caz, apropo de răcoritor, am auzit că TechTalent caută un Senior Frontend Developer (React) şi un Senior DevOps Engineer pentru nişte proiecte chiar cool.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.