Un român a cântat imnul atât de frumos că s-a întors nevastă-sa cu scaunul
Show de senzație în gospodăria unor români, după ce soțul s-a apucat să cânte și el imnul de 1 Decembrie. Soția lui, uimită de voce, s-a întors efectiv cu scaunul, să nu i-l ia altele. Femeia spune că bărbatul are o voce incredibilă și pentru prima oară nu a mai experiementat o senzație de vomă la auzul acelei melodii atât de învechite care sună mai degrabă a marș funebru decât a imn național.
”La început nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Credeam că vine de la televizor. Am avut pentru o clipă impresia că a învățat Ed Sheeran românește și ne cântă imnul. Apoi am realizat că se aude din camera vecină. Am zis, doamne, a intrat peste noi un psihopat care cântă imnul înainte să ne ucidă. Când colo, era chiar Marian al meu”, spune femeia, uimită.
Chiar și o vecină care l-a auzit pe bărbat cântând confirmă talentul acestuia: ”Când a ajuns la ”Mihai Ștefan Corvine aveam chiloții leoarcă”.
Femeii efectiv i-a scăpat polonicul în ciorbă de la șocul că soțul ei are un asemenea talent și ea încă nu l-a exploatat. ”Puteam să-l înscriu la un concurs, puteam măcar să-l las la Milano, în față la Dom cu o pălărie, să-i dea lumea bani. El m-a mai întrebat dacă vreau să-mi cânte ceva, dar l-am refuzat, spunându-i că prefer să repare chiuveta. Am fost o proastă”, spune femeia uluită de vocea soțului.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.