Un român a dat Gmail în judecată, c-a primit o invitație la nuntă și nu i-a intrat în Spam

Scris de Calin
@
30 septembrie 2019 08:49
Un român a dat Gmail în judecată, c-a primit o invitație la nuntă și nu i-a intrat în Spam

Deși și-a schimbat casa și nu a dat nimănui noua lui adresă, un român a fost trădat de Google și s-a trezit invitat la nunta unei rude de gradul III. Deși temerarul și-a făcut mai multe setări în Gmail, astfel încât toate mesaje care conțin cuvintele ”nuntă”, ”nași”, biserică”, ”restaurant” sau ”miri” să intre în Spam și să fie șterse după 2 minute, cumva, o invitație a scăpat de toate filtrele.

”Din reflex, am deschis toate mailurile și în timp ce le citeam am crezut că scap cafeaua din mână: unul dintre ele era o invitație la nuntă”, povestește victima. ”Și cum un necaz nu vine niciodată singur, cumva, prin faptul că l-am deschis, s-a trimis automat o notificare către cel care-a trimis mailul, cum că l-am citit. Practic, aia a fost ca o confirmare de prezență, așa că n-am avut încotro și a trebuit să merg la nuntă.”

Revoltat, românul a dat Google în judecată și care daune de 100.000 de euro. ”Nunta m-a costat efectic vreo 300 de euro, e adevărat, dar trauma la care am fost supus merită o compensație de 100.000 de euro”, spune victima. ”Ore în șir de muzică proastă dată tare, interacțiuni cu așa-zise rude pe care nu le cunoști absolut deloc, ca să nu mai zic c-am fost ridicat mai mult cu forța de la masă și pus să particip la dansul pinguinului – pe scurt, a fost o experiență de-a dreptul traumatizantă.”

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi