Un român a dat şpagă la RO-Alert ca să anunţe toată ţara că e vegan
Pentru că postările sale de pe Facebook, Instagram sau TikTok nu ajungeau la destule persoane, dar nici nu avea chef să meargă din ușă-n ușă prin toată România, un bucureștean a găsit o metodă inedită prin care să anunțe pe toată lumea că el este vegan: o șpagă la Ro-Alert.
„Începusem să intru în depresie când vedeam că nu reușesc să anunț că sunt vegan decât câteva zeci de persoane pe zi. Ba, uneori, mai erau și aceleași persoane cărora știau deja că sunt vegan. Simțeam că mă sufoc, că sensul vieții mele se pierde, așa că am dat o șpagă la RO-alert și s-a rezolvat, s-a dat anunț pe tot teritoriul României că sunt vegan“, exultă bărbatul.
„Din păcate“, a continuat veganul, „n-am avut bani pentru un mesaj cu toate datele mele, ci doar pentru prenume, dar e bine și așa. Nu sunt chiar atât de mulți români pe care-i cheamă Marcel, iar cei care au prenumele ăsta oricum se ascund sau susțin că nu-i cheamă așa. Sper însă să adun destul bani ca să plătesc la Ro-Alert un mesaj în care să-mi apară nu doar numele complet, ci chiar și poza.“
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.