Un român a reclamat la ANPC c-a fost în weekend în Bucegi și n-a văzut niciun urs
Un cocalar din București, Geo Lemandroi, s-a prezentat azi la ANPC și a făcut un mare scandal, pe motiv că în weekend a fost prin Munții Bucegi și nu s-a întâlnit deloc cu ursul. El spune că cineva trebuie să plătească pentru acest lucru, că el al auzit la televizor și a citit pe internet că e plin de urși în Bucegi.
„Doar nu m-am dus în Bucegi ca să văd niște bolovani și niște copaci, că nu-s prost! Nu, am fost ca să văd urși”, s-a revoltat Geo Lemandroi. „Și nu mi-a fost deloc ușor, c-am cărat după mine un sac de semințe și ditamai aparatul foto, ca să-i fac poze de calitate ursului. Mi-am mai și pierdut un șlap pe traseu, de m-am întors pe jumătate desculț la BMW.”
Cocalarul s-a plâns și de infrastructura precară din Munții Bucegi. „Degeaba faci reclamă la munți și spui că e plin de urși în ei, dacă tu nu ești în stare să faci un trotuar prin pădure! Zici că eram într-o țară bananieră, prin pădure erau numai poteci de pământ. Ca să nu mai zic că niște sataniști au vopsit tot felul de cruci, tringhiuri și cercuri pe copaci”, s-a revoltat Geo Lemandroi.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.