Un român cere un salariu de la Ikea, că se chinuie de o lună să monteze un dulap

Scris de Calin
@
6 iunie 2023 11:03
Un român cere un salariu de la Ikea, că se chinuie de o lună să monteze un dulap

După mai bine de 30 de zile de când s-a apucat să monteze un dulap de la Ikea, un român nu pare nici măcar aproape de finalizarea operațiunii. El a lucrat între 8 și 12 ore zilnic în toată această perioadă, inclusiv în weekenduri, dar nici măcar așa n-a reușit să asambleze complet dulapul.

Românului i se pare acum normal ca Ikea să-i plătească un salariu mediu de o lună pentru tot efortul său. „Și să fie mulțumiți că le cer doar atât, pentru că puteam să cer în plus și pentru ore suplimentare”, a spus temerarul bărbat.

În cererea sa, bărbatul s-a plâns că de 10 zile se chinuie fără succes să regleze ușile dulapului, să fie perfect aliniate, informație pe care cei de la Ikea au folosit-o împotriva lui. „O astfel de aliniere a ușilor este imposibilă, deci e exclusiv greșeala lui că încearcă așa ceva. Putem să-i oferim o porție de chiftele, dar în niciun caz un salariu întreg”, a spus un reprezentant al companiei suedeze.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi