Un urs a terorizat mai mulți brașoveni: le-a înmânat invitații la nuntă!

Scris de Calin
@
21 iunie 2023 18:06
Un urs a terorizat mai mulți brașoveni: le-a înmânat invitații la nuntă!

Deja au devenit nesimțiți! C-au coborât în oraș sau c-au intrat în casele de vacanță ale oamenilor mai poate fi înțeles, dar ultimul gest al unui urs a întrecut cu mult măsura. Acesta a terorizat fără milă zeci de brașoveni: le-a înmânat invitație la nuntă.

Fără excepție însă, toți cei care au primit invitații la nunta ursului spun că se vor duce. „Nu vreau să mă gândesc ce mi-ar putea face ursul în caz că nu mă duc”, spune un brașovean. „Cade la fix, în același weekend aveam invitație la nunta unui văr cam manelist, așa că mai bine mă duc la nunta ursului”, spune un altul.

Ce-i drept, nunta ursului se anunță una mult mai decentă decât orice nuntă de om. Ursul nu vrea deloc bani din partea invitaților, ci cel mult un borcan de miere. De asemenea, ținuta este la liber, deci nu trebuie nimeni să stea îmbrăcat în costum când afar sunt 34 sau 36 de grade. Rămâne însă de văzut dacă se va încumeta vreun viteaz să fure mireasa ursoaică mai spre finalul nunții.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi