Un zbor Londra-Bucureşti a aterizat de urgenţă la Budapesta fiindcă de fapt acolo voiau să ajungă toţi

Scris de Vasile
@
19 iulie 2017 13:36
Un zbor Londra-Bucureşti a aterizat de urgenţă la Budapesta fiindcă de fapt acolo voiau să ajungă toţi

O confuzie banală a provocat al treilea incident aviatic în doar 24 de ore! Un avion care zbura de la Londra la Bucureşti a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Budapesta, după ce toţi pasagerii şi-au dat seama că acolo voiau de fapt să ajungă.

„Zborul părea să decurgă normal, dar la un moment dat un domn i-a spus soţiei sale: ‘Auzi, noi de ce mergem la Bucureşti? Aici scrie că Budapesta e capitala Ungariei!'”, mărturiseşte Decebal Popson, însoţitor de zbor.

„Alţi pasageri l-au auzit, iar atmosfera a degenerat repede. A fost haos: oamenii oftau,  o doamnă a leşinat, câţiva copii au izbucnit în plâns, un bărbat a încercat să intre în cabina piloţilor. Riscau să devină violenţi. Atunci, comandantul a luat decizia de a ateriza la Budapesta ca să-i liniştească.”

„Doamne, cred că mai aveam 10 km până în spaţiul aerian românesc! Mi-am văzut toată viaţa trecând prin faţa ochilor. Acum îi sun pe ai mei să le spun că sunt bine”, a declarat Winston Chesterfield, turist, strângând un kürtoş în mâinile încă transpirate.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi