Ursul din Ploieşti a fost prins, dar a contestat arestul preventiv şi a fugit în Italia

Scris de Vasile
@
16 august 2023 16:00
Ursul din Ploieşti a fost prins, dar a contestat arestul preventiv şi a fugit în Italia

A fost cât pe-aci să-l prindă pe „Rambo”, ursul care terorizează de câteva săptămâni periferia Ploieştiului! Reprezentanţii Ocolului Silvic spun că au reuşit să captureze animalul, însă acesta a contestat măsura arestului preventiv, a avut câştig de cauză la Curtea de Apel Prahova şi a reuşit să fugă în Italia, unde avea un bârlog de vacanţă.

„Am cerut autorităţilor italiene extrădarea ursului, însă acestea nu sunt foarte cooperante. Cel mai probabil, judecătorii din Cizmă sunt şi ei un pic mânjiţi cu zmeură, sau, cum se zice la ei, lampone”, şi-a dat cu părerea Marin Ţurloi, pădurar.

În prezent, ursul locuieşte în orăşelul italian Scamorza di Cazzipalma, unde ar fi început o afacere înfloritoare cu selfie-uri contra sandvişuri, spun câţiva turişti care au dat nas în nas cu el.

„Nu e prima oară când un urs dispare din ţară şi e văzut ulterior în Italia, Grecia, Serbia, Costa Rica sau chiar Madagascar. Sincer, mă mir că mai avem urşi”, adaugă pădurarul Ţurloi.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi