Vedetă fără fițe! Loredana se duce personal să-și ridice pensia de la Poștă
Exemplu de modestie! Loredana Groza a fost văzută de paparazzi în această dimineață ridicându-și pensia de la Oficiul Poșta 16 din Militari! Mușteriii și precupeții din piața Veteranilor n-ar fi băgat nicidecum de seamă cocheta băbuță care își împingea ambițioasă căruciorul de cumpărături pe ușa Poștei.
”Iată un exemplu de sfială publică”, spun angajatele Poștei, care și-au dat seama cine le-a trecut pragul și le-a înmânat buletinul pe stil vechi, cu coperți, o dată cu talonul de pensie. ”Altele vin aranjate, botoxate, rujate. Uite Loredana, ce modestă e! Săptămâna trecută a venit Anda Adam să-și ia pensia, să vezi ce figuri avea pe ea, contur de buze tatuat, că așa se purta în 1991”, au mai comentat tantile de la Poștă.
După ce a stat cuminte la coadă ca să-și încaseze bănuții agonisiți cu trudă de-a lungul interminabilei sale vieți în showbiz, Loredana s-a îndreptat spre spatele pieței, în zona numită îndeobște ”La Ruși”, să mai târguiască cele trebuincioase.
Împreună cu nelipsitul său cărucior, în care își duce trusa de machiaj, adică mistria, trafaletul și sacul de glet, Loredana a fost văzută târguindu-se aprig cu o țărancă pentru un dovlecel lung, lucios și cu o culoare sănătoasă, pe care bătrâna Loredana îl ochise de cum a pășit în hala cu legume.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.