Vinerea Mare a Cocalarilor. Își taie unghiile ca să poată ieși în șlapi fără șosete

Scris de Calin
@
9 februarie 2024 11:39
Vinerea Mare a Cocalarilor. Își taie unghiile ca să poată ieși în șlapi fără șosete

Pentru mulți români azi e cea mai importantă zi de vineri din an. Pentru c-au fost mai multe zile consecutive cu temperaturi ridicate, cocalarii României își alocă azi câteva minute pentru a-și tăia și vopsi unghiile de la picioare, ca să le poată etala în timp ce se plimbă în șlapi prin mall, parcuri sau pe trasee montane.

„Abia aștept weekendul, să dau o tură pe schiuri în șlapi, fără șosete și fără clăpari”, exultă cocalarul bucureștean Geo Lemandroi. „Unghiile sunt tăiate, mai trebuie doar să mi le vopsesc în alb, ca să se asorteze mai bine cu zăpada. Abia aștept să ajung pe pârtie, să sparg niște semințe.”

Unii cocalari își taie însă doar nouă unghii, pentru că li se pare că le stă mai bine cu unghia de la degetul mic al piciorului lăsată cât mai lungă. „E utilă o astfel de unghie când mergi pe un traseu montan și te rătăcești, de exemplu, că unghia lasă o dâră pe zăpadă și te găsește mai ușor Salvamontul”, a explicat un cocalar.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi