Zona crepusculară! Unui român îi vin mereu socrii în vizită, deşi n-a fost căsătorit niciodată
Fenomen paranormal în sectorul 3 al Capitalei! De câţiva ani încoace, unui tânăr îi vin socrii în vizită de Sărbători, cu toate că el nu a fost niciodată căsătorit şi, potrivit legilor fizicii, nu ar trebui să aibă socri.
“Prima oară am fost de-a dreptul şocat”, povesteşte Decebal Popescu. “Era ajunul Crăciunului iar eu stăteam liniştit, în pijamale, şi mă jucam pe calculator. Atunci am auzit bătăi insistente în uşă. Mă gândeam că o fi vreun colindător, iar eu sunt mai bun la suflet, aşa că am deschis. Când colo – un domn şi o doamnă. Spuneau că au venit să-şi vadă ginerele, deşi eu sunt burlac!”
“Le-am explicat că nu au cum să fie socrii mei, dar ei o ţineau pe a lor, la un moment dat mi-au arătat şi documente… Ce era să fac, să le închid în nas? I-am poftit în casă şi i-am servit cu un păhărel de vin şi nişte praline…. de brânză – Aperifrais de la Delaco. Bine că aveam ce pune rapid pe masă!”, adaugă tânărul.
Cu timpul, Popescu s-a obişnuit cu vizitele socrilor şi recunoaşte că n-ar mai simţi spiritul Crăciunului fără ei. “Sunt oameni tare cumsecade şi mă bucur mult că sunt printre norocoşii care se înţeleg de minune cu socrii, dar la un moment dat mi-ar plăcea să îmi găsesc şi o soţie!”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.