10 lucruri despre eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase
• Fostul premier a mărturisit unor apropiaţi că cel mai greu îi va fi să se reobişnuiască să doarmă cu o femeie în pat;
• Victor Ponta: „Sper că Traian Băsescu e nefericit acum!”
• Adrian Năstase l-a temperat pe fiul său Andrei: „Nu ţi-am spus până acum, dar eşti adoptat”;
• Mihai Gâdea, singurul român care s-a bucurat mai mult decât copiii lui Năstase când a auzit de eliberare, a cerut o dispensă de la Voiculescu să-l pupe în cur şi pe Năstase;
• Săpunul folosit de Adrian Năstase va fi scos la licitaţie. iar banii obţinuţi vor fi folosiţi în scopuri caritabile;
• Jurnalul Naţional se va închide începând de poimâine, după ce îi va mai dedica încă o primă pagină omagială marelui om de stat şi deţinut politic;
• După eliberare, copiii lui Năstase s-au dus la Universitate, s-au suit pe maşini şi au fluturat steaguri tricolore;
• Dana Grecu şi-a ras barba de bucurie;
• Năstase: Las în urmă multe proiecte neterminate: un tunel, un simpozion despre calitate, o sală de sport etc;
• Cu ocazia sejurului la Jilava, Adrian Năstase a descoperit cu surprindere că nu numai el, ci absolut toţi colegii săi de detenţie erau nevinovaţi.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.