11 lucruri despre revoluţia fiscală a lui Tudose

Auzind că e revoluţie, armata a trecut de partea poporului, mai puţin cei 400.000 de generali, cărora le creşte iar pensia;

Recunoaştere pentru contribuţia la bolşevism. O sală din mausoleul lui Lenin va purta numele lui Liviu Dragnea;

Cel mai câştigat e Arşinel, care are acum două certificate de revoluţionar;

PSD spune că e un furt preventiv, ca să nu externalizeze multinaţionalele profitul;

Tudose pregătește o revoluție și mai mare, gândită special pentru el: să anuleze toate datoriile pe caiet din birturi;

Ionuţ Mişa este văzut ca un erou printre pesediști, care consideră că n-au mai avut un prost atât de mare de pe vremea lui Dan Șova;

Pentru că scade bugetul Capitalei, Gabi Firea a decis să dea toții banii pe care îi mai are primăria pentru Catedrală, că nu se știe la anu’ dacă mai are de unde;

Petre Daea spune că se exagerează cu efectele schimbărilor fiscale, pentru că lui nu i s-a plâns până acum nici o oaie cum că ar fi afectată negativ;

Isărescu ne linişteşte: leafa va creşte oricum! Până în 2018, un salariu de 1000 de euro o să fie 9000 de lei;

Carmen Dan s-a asigurat că are suficienţi jandarmi pentru ziua când vin salariile astea noi;

Olguţa Vasilescu e o doamnă: a ales să nu se bage în discuţiile astea cu Codul Fiscal, că are de vândut seminţe pe stadionul nou din Craiova.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
10 noiembrie 2017 04:02
Citește mai mult despre: Dragnea revolutia fiscala Tudose

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult