12 lucruri despre vizita de lucru a lui Klaus Iohannis în Piața Universității

• Klaus Iohannis a refuzat să le vorbească la microfon oamenilor din Piață, de frică să nu-i adoarmă;
• Ca toţi sibienii, Klaus Iohannis a venit în piaţă cu brânză şi afumături;
• Cât timp Iohannis a fost în Piața Universității, Ponta a fugit repede la Cotroceni, ca să vadă și el cum e să stai singur în biroul prezidențial. A avut însă ghinion, Geoană era deja instalat acolo;
• Văzându-l în Piața Universității, Gabriel Oprea l-a sunat pe Iohannis să-l întrebe dacă poate să-i dea lui coloana oficială prezidențială, dacă tot n-o folosește;
• Dacă tot era în zonă, Klaus Iohannis a schimbat faianţa de pe bordura fântânii de la Universitate;
• Se pare că Iohannis a mers mai mult să discute cu Lucian Mîndruță, pentru că doar el postează pe Facebook la fel de mult ca președintele;
• Anumite surse susțin că Iohannis a ajuns în Piața Universității după ce l-a data afara de la Cotroceni Dan Mihalache, care încerca să doarmă și-l deranja prezența președintelui;
• La final Iohannis a spus că a fost o vizită extrem de utilă și eficientă: ”Am adunat poze de pus pe Facebook o săptămână de aici încolo”, s-a lăudat el;
• Președintele a profitat de baia de mulţime și a împărțit nişte fluturaşi cu ”Închiriez casă”;
• Spre deosebire de Băsescu, de Klaus chiar poţi să te apropii, că nu duhneşte a whisky;
• Pentru că era frig şi nu putea veni în fustă foarte scurtă, Carmen a venit în nişte pantaloni de schi foarte scurţi;
• Una dintre variante spune că Iohannis a ajuns în Piața Universității pentru că s-a rătăcit. ”A venit doar să întrebe pe unde s-o ia spre Sibiu, după care a plecat”, a povestit un martor.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.