15 lucruri despre noul program de guvernare PSD

Scris de TNR
@
29 iunie 2017 17:04
15 lucruri despre noul program de guvernare PSD

• După solidaritatea socială, va fi implementată şi solidaritatea divină. Tot ce câştigi între 1.500 lei şi 14.500 lei se dă la Biserică;

• Pentru reducerea birocraţiei, pesediştii vor intra direct în casele românilor şi le vor lua banii;

• Cu o vastă experienţă în domeniul construcţiilor, Tel Drum va fi desemnată să se ocupe de banii din Pilonul II;

• Dacă te angajezi la privat cu salariu mare, trebuie să dai o şpagă la un director de companie de stat, la alegere, pentru că aşa se face;

• Scade şomajul! Se vor crea 10.000 de noi locuri de muncă la stat, pentru rudele noilor miniştri;

• Se vor acorda 700.000 de tichete de vacanţă firmei Tel Drum, ca să cumpere hoteluri pe litoral;

• Firmele care angajează asistaţi social vor primi amenzi mari, pentru subminarea electoratului PSD;

• În toate legile noi se va băga câte un articol privind dezincriminarea unor fapte pentru care riscă Dragnea să facă puşcărie;

• Pentru că Guvernul anterior n-a îmbunătăţit relaţiile cu Rusia, vom plăti impozit şi în România şi în Rusia;

• Programul de guvernare e atât de comunist că până şi lui Iliescu i s-a făcut ruşine când l-a citit;

• Demnitarii prinşi că au plagiat vor primi 15% spor de ruşine;

• Ca să începem cu dreptul, toţi bugetarii primesc o primă de naţionalizare a pensiilor;

• S-a specificat în noul program că orice depăşire a deficitului de 3% e din cauza moştenirii tehnocrate;

• La Agricultură nu e trecut nimic, ca să nu-i îngrădească fantezia lui Petre Daea.

• Erau mai multe glume, dar pe alea mai bune le-au furat pesediştii.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi