80% dintre elevi au lipsit de la simulare, pentru a simula absenţa de la bacalaureat
Aşa cum era de aşteptat, elevii români se pregătesc temeinic pentru aşa-zisul examen de maturitate din vară, primul pas fiind chiar simularea organizată săptămâna trecută. Aceştia nu au dezamăgit, nu mai puţin de 80% dintre ei lipsind de la probe, motivând că numai aşa se pot antrena cum trebuie pentru iminenta absenţă de la examenul real din iunie.
Cei mai bucuroşi au fost elevii care au reuşit procentaje de absenţă de 100%. “Sunt mândru să spun că am reuşit să lipsesc cu succes de la toate probele. Cel mai greu mi s-a părut la Matematică, unde era cât pe ce să fiu prezent, pentru că în ziua aia s-a oferit mama să mă aducă la şcoală, cu maşina. Noroc că am fost şmecher şi am ieşit din şcoală pe partea cealaltă”, spune Virginiu Asimionesei, elev din Vaslui.
După simulare, liceenii sunt gata să nu înfrunte bacalaureatul şi se gândesc chiar la viitor. “Mă simt cu adevărat pregătit să nu mă prezint la examenul de bacalaureat şi sunt convins că voi reuşi să nu intru la nicio facultate, chiar dacă nu va fi uşor, pentru că nu toate universităţile cer dipomă de bacalaureat”, a declarat un elev care a dorit să rămână anonim, de teamă să nu fie bătut de părinţi.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.