Acum îi va cere demisia toată ţara, nu doar Iohannis! Viorica Dăncilă a uitat micii pe grătar şi i-a ars

Scris de Calin
@
1 mai 2018 12:28
Acum îi va cere demisia toată ţara, nu doar Iohannis! Viorica Dăncilă a uitat micii pe grătar şi i-a ars

Dacă mai avea cineva dubii că Viorica Dăncilă e incompetentă, acum nu mai e cazul. Premierul a bifat azi cea mai neagră contraperformanță posibilă: a uitat micii pe grătar și i-a ars complet. Dacă vineri i-a cerut demisia Klaus Iohannis, acum cu siguranță nu va mai exista român care să accepte o incompetentă atât de mare în fruntea Guvernului.

”Aia e, ți se mai întâmplă să citești greșit de pe foaie, să nu știi cum se pronunță unele cuvinte sau numerele mari, sau să stai 8 ani la Bruxelles și să nu poți lega 2-3 cuvinte în engleză, sunt lucruri pe care, până la un punct, le poți înțelege. Dar să arzi micii? Cum? Cum naiba să arzi micii, cum? Așa ceva nu pot accepta, Dăncilă trebuie să plece!”, s-a revoltat un român.

Iar situația este chiar mai gravă de atât, pentru că nu este prima dată când Dăncilă efectiv își bate joc de micii de pe grătar. ”Anul trecut a fost chiar mai grav”, spune un apropiat. ”Nu avea foaia la ea cu ce trebuie să facă, așa că a pus micii sub grătar, iar jarul deasupra. Dar nici măcar n-a aprins cărbunii, că n-avea de unde să știe asta, așa că a servit practic o pastă de mici tăvălită prin cenușă.”

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi