Ademenit cu un kürtős, Ciucă a acceptat cererea de autonomie a secuilor

Scris de Calin
@
28 decembrie 2022 09:04
Ademenit cu un kürtős, Ciucă a acceptat cererea de autonomie a secuilor

Deciziile politice majore trec prin stomac, după cum a demonstrat recent Marian Ciucă. Acesta a primit din partea secuilor o cerere de autonomie pe care în mod normal n-ar fi acceptat-o niciodată, dar pentru că a fost pusă la pachet cu un kürtős premierul efectiv nu i-a putut rezista.

Fără să stea mult pe gânduri, Marian Ciucă a început să mănânce cu poftă din kürtős, fiind oprit cu greu de consilierii lui, însă abia după ce mâncase mai bine de jumătate din el. Și aici se vede ingeniozitatea secuilor: conform tratatelor internaționale, faptul c-a mâncat mai bine de jumătate din kürtős înseamnă că premierul a acceptat și cererea de autonomie cu care a venit la pachet.

„Din păcate tratatele de drept internațional sunt clare în acest sens“, a precizat unul dintre consilierii lui Ciucă. „Mai ales că premierul s-a și lins pe buze de mai multe ori când a mâncat din kürtős, nu mai e nimic de făcut, suntem obligați să acceptăm autonomia secuilor. Dacă premierul nu se lingea pe buze puteam invoca că l-a mâncat din greșeală, dar acum nu mai putem face nimic.“

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi