Aderarea Islandei la UE, pusă în pericol de norul vulcanic care a blocat traficul aerian în Europa

Scris de TNR
@
16 aprilie 2010 10:48

Candidatura Islandei la Uniunea Europeană ar putea fi respinsă din cauza erupţiei vulcanice care a paralizat traficul aerian în Europa. Mai mulţi sefi de state şi de guvern din UE au tras un semnal de alarmă (undeva la vagonul 6), precizând că ei vor să călătorească cu avionul, oricât de periculos ar fi, nu cu trenul, aşa cum au fost nevoiţi zilele astea.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barosso, a spus că recenta apropiere a Islandei de UE este periculoasă pentru continent.

 

“Dacă Islanda vine alături de noi, în Uniune, ne-am putea trezi zilnic cu astfel de nori vulcanici. Acum islandezii sunt la mama naibii şi tot ne trimit nori de praf, gândiţi-vă ce-o să fie odată cu aderarea lor la UE. Dacă mai punem la socoteală şi priceperea celebrilor piloţi polonezi, zborul cu avionul o să fie mai periculos decât mersul cu bicicleta pe linia de metrou, cu o haită de maidanezi flămânzi pe urmele tale”, a declarat Jose Manuel Durao Barosso, în plenul Parlamentului European.

 

Angela Merkel: „Islanda este butoiul cu praf al Europei

 

Cancelarul german Angela Merkel crede că se va alege praful de Europa dacă Islanda o să intre în Uniunea Europeană cu tot cu norii ei vulcanici.

„Practic, Islanda este butoiul cu praf al Europei, oaia blondă a continentului. Nu aveam noi destule probleme cu prafurile din cauza olandezilor, mai vin şi islandezii acum? Ca să nu mai zic că ni-i punem în cap şi pe columbieni, care or să acuze Islanda că le face concurenţă neloială la traficul de prafuri. Columbienii sunt deja disperaţi, mai ales că acum, din cauza crizei, la ei în ţară nu se mai dau droguri decât pe cartel, ca pe vremea lui Ceaşcă,” a încheiat Angela Merkel, în stilul care a consacrat-o pe fosta peremistă Daniela Buruiană.

 

Ministrul român al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a refuzat să facă vreun comentariu pe acest subiect. Ea a spus doar că e vorba pesemne de o întrebare capcană, întrucât, „aşa cum ştie toată lumea, Islanda este deja în UE, ca şi vecina ei de la răsărit, Norvegia”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi