Adrian Năstase face recurs împotriva eliberării condiţionate: „Cred că m-am pripit”

Scris de Ionut
@
5 aprilie 2013 13:57
Adrian Năstase face recurs împotriva eliberării condiţionate: „Cred că m-am pripit”

Adrian Năstase a decis să formuleze un recurs împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de a-l elibera condiţionat, motivând că cererea sa de eliberare a fost pripită.

Deşi neobişnuit, recursul lui Năstase ar putea fi admis de judecători, fostul premier putând teoretic să se întoarcă în închisoare şi să-şi execute restul de pedeapsă.

„Cred că m-am pripit, nu ştiu dacă mă pot adapta încă vieţii în libertate. Sigur, sunt şi motive personale pe care prefer să nu le discut în acest cadru, fiind de domeniul unei atmosfere ceva mai intime”, a declarat fostul premier, cu o privire pierdută, precum a unui om care pare a tânji după afecţiunea cuiva.

Palid, tras la faţă şi aparent foarte trist, Adrian Năstase a părut să nu se simtă în largul lui la una din întâlnirile PSD.

„Parcă se stinge de dorul cuiva, mi-a lăsat impresia unui om căruia parcă îi lipseşte o persoană importantă, precum, ştiu eu, cineva care te spală pe spate la duş”, susţine Ion Iliescu, coleg de partid.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi