Anchetă în Primăria Capitalei. Oprescu vrea să ştie de ce iau şi alţii mită în afară de el

Scris de Ionut
@
4 iunie 2015 16:13
Anchetă în Primăria Capitalei. Oprescu vrea să ştie de ce iau şi alţii mită în afară de el

Sorin Oprescu i-a bătut obrazul consilierului său Solomon Wigler, care se pare că şi-ar fi însuşit pe nedrept o mită din Primăria Capitalei, mită care în mod normal i s-ar fi cuvenit primarului general. “Constat cu stupoare că unii au înţeles greşit corupţia şi îşi permit să bage mâna în şpaga altuia”, susţine primarul Oprescu.

Ancheta va continua, pentru că se pare că la primărie erau mulţi alţii care luau şpăgi neautorizate. Primarul Oprescu e bulversat şi încearcă să calculeze câte milioane de Euro a pierdut din şpăgile luate de alţii.

“Am înţeles că portarul lua şpagă de la oamenii care voiau să intre la mine să-mi dea şpagă. Asta sfidează orice bun simţ. Dacă omul se întorcea din drum şi nu-mi mai dădea şpaga? Unde ajungeam acum? Mai aveam conturi prin Cipru, prin Elveţia? Ferească Dumnezeu!”, a mai declarat Oprescu.


Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi

Demonstrație matematică la limba română